Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

joi, 24 februarie 2022

Împăratul muștelor – William Golding

Acest roman a devenit un clasic al secolului XX și are în continuare un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii,

recunoscut în 1983 cu Premiul Nobel pentru literatură. Acest roman a fost ecranizat pentru prima dată  în 1963, aparține regizorului Peter Brook, apoi au mai fost incă două ecranizări, acest film încă nu l-am văzut.

Experiența pe care scriitorul a avut-o în război îl marchează foarte grav astfel că el nu mai vede în om o ființă inocentă, chiar și copiii, pentru el, poartă în suflet embrionul răului. Aceasta este tema acestui roman, care a fost respins de 21 de edituri înainte de a fi publicat, cunoscând în 1959 un succes fantastic.

Dacă Stephen King începea fiecarea parte a cărții din Cimitirul animalelor cu un verset biblic, William Golding prin titlul romanului face referire la prințul Serafimilor, Beelzebul (Împăratul muștelor), care conform Enciclopediei de vrăjitorie și demologie respectiv ierarhia Iadului, descris în 1612 de părintele Sebastien Michaelis, este primul înger căzut după Lucifer. Primii trei îngeri căzuți au fost: Lucifer, Beelzebul și Leviathan. Beelzebul le dă oamenilor sentimentul cel mai distructiv , mândria cât și lăcomia, ispitindu-i, elemente ce le vom regăsi în carte.

Cartea începe cu un grup de copii care naufragiează, în timpul războiului, pe o insulă pustie. Singuri, fără niciun adult prin preajmă, copiii trebuie să învețe să supraviețuiască, să creeze o lume nouă, un paradis. Ei își aleg un lider, pe Ralph, care pare înțelept datorită sfaturilor bune pe care Piggy i le dă. Lucrurile merg bine, stabilesc un set de reguli pe care să le respecte,  până când se instalează mâmdria și lăcomia în inimile lor, astfel ajung să se dezbine și chiar să se ucidă între ei. După ce Simon, unul din copiii de pe insulă este ucis Ralph îi spune lui Piggy: ” - Mi-e teamă. De noi. Vreau să merg acasă. O, Dumnezeule, vreau să merg acasă.”

Capul unui porc pe care băieții îl vânaseră și în jurul căruia roiesc muștele reprezintă împăratul, simbolul răului, simbol al bestiei aflate în interiorul fiecăruia. Astfel că paradisul la care visau se transformă într-un adevărat iad.

”Copilăria este o boală de care scapi pe măsură ce crești.”

Finalul este foarte tragic și tulburător.  Inocența este o iluzie, iar instinctul de supraviețuire tronează. ”...Iar în mijlocul lor, Ralph, nespălat, cu părul încâlcit, murdar la nas, plângea sfârșitul nevinovăției, bezna inimii omenești și căderea în gol a adevărului, a înțeleptului său prieten Piggy.”

Cartea te face să îți pui câteva întrebări:

  • Ø  Este oare calea spre Paradis libertatea absolută?
  • Ø  Oare suntem capabili indiferent de împrejurări să fim raționali?
  • Ø  Cu câtă ușurință cădem pradă vicisitudinilor realității?

Acestei cărți i-am acordat 5 steluțe.

miercuri, 23 februarie 2022

Inimă rănită - Henry Bonnier


 Inimă rănită - Henry Bonnier

Credeam că va fi o lectură ușoară de o zi, dar a fost ca o mâncare greu digerabilă. Stilul haotic al acestui scriitor francez este exact ca cel din "Blestemul tâlharului mustăcios".🤦
Denis Sarrazin este un jurnalist renumit care cutreieră lumea în interes de serviciu, unde la Rabat o întâlnește pe Shopie și între ei se înfiripă o dragoste ieșită din comun.
Fericirea Sophiei se construiește din fricile lui Denis.🤷
În carte autorul vorbește despre politică, religie, știință, iar următorul citat m-a dus cu gândul la România de azi:
" În timp ce Europa doarme și ea: vechi obicei, e adevărat. De 30 de ani nu se mai trezește, asemenea frumoasei din pădurea adormită. Ce vrajă rea o apasă de 30 de ani?"
Este scrisă din două perspective a autorului și a protagonistului Denis.
Finalul nu e unul fericit....
Cam atât am avut de zis, prea haotică scriitură și încă n-am "digerat" tot.😂
Aaa....uitasem...nu mai citesc în viață mea francezi....tra la la și bla bla bla...

marți, 22 februarie 2022

Blestemul tâlharului mustăcios - Irina Teodorescu

 Blestemul tâlharului mustăcios 



Este vorba de o reinterpretare a temei blestemului care atinge primii născuți din fiecare generație a unei familii. Totul începe când Gheorghe Marinescu îl păcălește pe tâlharul nostru mustăcios și căruia îi plăcea fasolea, și reușește să-i fure comorile, închizându-l în pivnița, unde acesta își dă duhul, dar nu înainte de a lansa blestemul asupra moștenitorilor Marinescu, blestem care va ține până în anul 2000, mai exact întâiul născut să moară .

Blestemul tâlharului mustăcios și măncător de fasole este activ, Marineștii care sunt boieri înrăiți în năravuri și epizați de excese, sunt prinși în ghearele morții. 
Unii dintre ei mor în drumul spre mare, aveau să vadă marea pentru prima dată, dar moartea avea alte planuri pentru ei, ieșindu-le în cale i-a dus pe alte tărâmuri decât marea. 
Altul din neamul Marineștilor moare în aceasi zi când  un alt Marinescu se naște....și așa mai departe... Numele membrilor nu sunt prea importante, sunt generice - ”Tot Ion”, sau arată un viciu sau o trăsătură aparte caracteristică unor membri ai familiei, de exemplu ”Ana frumoasa masochista”, ”Maria Pocita”, ”Maria Deșănțata”.
Personajele au fiecare o ciudățenie a lor. Povestea are umor negru și reușește cumva să te facă să te gândești profund la viață.
Nu este chiar stilul meu de carte, iar scriitura este destul de haotică. Am notat-o pe Goodreads cu 3 steluțe.

luni, 21 februarie 2022

Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți– Holly Jackson

Crima perfectă


Această carte este cu și despre adolescenți, este despre o reinvestigare a unui caz închis cu mărturii înregistrate, diagrame detaliate , foarte mulți suspecți și o dublă-crimă greu de rezolvat.

Pippa Fitz-Amobi este o adolescentă foarte inteligentă care își dorește o carieră în jurnalism, este o adolescentă atipică, amuzantă și foarte ambițioasă. Are o familie frumoasă (mi-a plăcut foarte mult de Victor, tatăl ei) pe care se poate baza.

Fiind în an terminal, Pip – cum îi spun prietenii, își alege ca studiu de caz pentru Certificarea proiectului extins investigația dispariției lui Andie Bell din anul 2012, din orașul Little Kilton. Materialul documentar pentru proiect va fi alcătuit din interviuri atât cu experți din difeite domenii implicați în caz, cât și cu locuitori ai orașului care au cunoscut-o pe Andie, articole din ziar, manuale despre psihologie, despre rolul presei și procedurile poliției.

Își dorește foarte mult să rezolve acest caz, deoarece crede că Sal Singh ( fusese declarat criminal fără un proces deoarece acesta se sinucisese) este nevinovat. Deși trecuseră 5 ani de la oribila crimă familia Singh era tratată foarte urât, erau subiectul unor bârfe răutăcioase, li se spărgeau geamurile casei cu pietre și li se scria pe casă ”Familie mizerabilă”.Condamnat de oraș și de presă, numele lui Sal este permanent batjocurit, iar familia lui este privită ca paria orașului. Acest mod în care sunt tratați este revoltător pentru Pip.

Andie Bell, fata populară din oraș a fost ucisă, toată lumea a presupus că iubitul ei Sal a făcut-o și apoi câteva zile mai târziu acesta s-a sinucis și a mărturisit printr-un mesaj text către tatăl lui că el a ucis-o. Trupul lui Andie nu a fost găsit niciodată. Sunt foarte multe neconcordanțe în ancheta poliției astfel că Pip devine din ce în ce mai curioasă.

În investigație i se alătură și Ravi, fratele lui Sal. Cu cât avansează ”ancheta” celor doi cu atât se mărește lista suspecților și descoperă lucruri șocante și nu prea frumoase despre Andie. Urmează multe piste care uneori îi duc nicăieri sau care doar le mărește lista de suspecți.

Povestea adolescenților nu pare prea credibilă deoarece are foarte multe elemnte precum droguri, viol, hărțuire, accidente de mașini, petreceri cu foarte mult alcool, dar cu toate astea m-a facut curioasă și m-a ținut în priză până la final. Am intuit doar unul dintre cei doi criminali, eu îl suspectam pe Forbes :)). Un thriller încâlcit rău de tot, cu secrete întunecate care vor ieși la iveală și foarte alert.

Pentu a citi cărți în format electronic pe telefon vă recomand aplicația ReadEra. Mie îmi place foarte mult, deschide cărți în format mobi, epub, pdf, word și alte formate, vă puteți chiar anima răsfoirea paginilor.

duminică, 20 februarie 2022

De la prieteni furată....😂😂😂

 


Un domn a plecat într-o delegație și știind că iubita lui are nevoie de ochelari, a intrat într-o optică ca să vadă dacă poate găsi ceva frumos și ieftin. După ce a văzut câțiva, s-a hotărât la unii și i-a cumpărat. Angajata i-a împachetat, a plătit, dar la plecare în loc să ia pachetul cu ochelari a luat altul, foarte asemănător, care era alături. Pachetul cu pricina, conținea niște chiloți pe care o clientă, care se afla în magazin, tocmai îi cumpărase de la un alt magazin.

Bărbatul nu și-a dat seama de greșeală, s-a dus direct la poștă și i-a trimis pachetul iubitei sale, împreună cu o scrisoare. Iubita, a rămas foarte uimită de conținutul pachetului, așa că a deschis scrisoarea și a citit.
Dragă Maria,
Sper să îți placă cadoul pe care ți-l trimit, mai ales văzând cât îți lipsesc, purtându-i de foarte mult timp pe aceeași și sunt lucruri ce trebuiesc schimbate din când în când.
Sper că am nimerit modelul. Vânzătoarea de la magazin mi-a spus că e ultima modă, de fapt mi i-a arătat pe a ei și erau la fel.
Eu, ca să văd dacă sunt ușori, i-am încercat chiar acolo. Nu știi cum a râs fata, pentru că modelele astea feminine pe bărbați arată tare comic, în special mie, (știi că am niște trăsături foarte proeminente).
O fată, care era acolo, la fel, m-a ajutat să mă decid. Mi i-a cerut, și i-a dat jos pe ai săi, și și i-a pus pentru ca eu să văd efectul.
Pe fata nu stăteau la fel de bine ca angajatei magazinului, pentru că părul acoperea puțin pe laterale, dar chiar și așa, mi s-a părut că o avantajează tare mult.
În sfârșit m-am hotărât și ți i-am cumpărat. Poartă-i și arată-i părinților tăi, fraților și până la urmă, la toată lumea să vedem ce spune.
Ahhh, și sper că nu îți sunt prea mari, ca nu cumva să nu îți cadă când mergi.
Pentru a-ți fi de folos și mai frumoși, m-au sfătuit să îi cureți foarte des.
Poartă-i cu grijă și, în special, să nu-i lași pe undeva și să-i pierzi, tu ai obiceiul de a-i da jos oriunde.
În fine, de ce să-ți spun mai multe... Abia aștept să îi văd puși, pentru că știu că îți vor veni mult mai bine decât cei pe care i-am văzut la soră-ta...

sâmbătă, 19 februarie 2022

Shining – Stephen King

 

Shining – Stephen King

Anul trecut am văzut filmul înainte să citesc cartea și mi s-a părut că are foarte multe elemente asemănătoare cu cartea (dar m-am înșelat, bineînțeles!! după ce am terminat cartea de citit am revăzut filmul!!) și din acest motiv am citit-o destul de greu (9 zile). În carte Wendy este blondă, iar în film este brunetă, camera în care nu are voie să intre Danny este 217 în carte, iar în film 237, Hallorann moare în film și multe alte elemente care nu au legătură cu cartea.


Nu știu ce aș mai putea să mai spun despre această carte, ceva ce nu s-a mai spus deja, dar voi încerca….Este o carte thriller – horror cu elemente paranormale care te ține ancorat în poveste, o poveste cu un hotel bântuit, în care se ascunde o forță monstruasă. Îmi place cum scrie King, cum își construiește cărțile, deosebit e felul lui de a scrie și modul în care își prezintă personajele

Jack Torrance este un alcoolic.Un fost profesor care și-a ieșit din minți și și-a bătut studentul. Tot într-un acces de furie îi rupe mâna micuțului Danny, fiul său, care avea doar 3 ani: ”A fost un sunet care a reușit să pătrundă ca o săgeată prin ceața roșie, dar  în loc să lase să intre lumina soarelui, sunetul acela a adus cu sine norii negri ai rușinii și remușcării, a adus teroarea, a adus convulsiile chinuitoare ale sufletului. Un sunet net, clar, purtând trecutul la un capăt al său și tot viitorul la celălalt, un sunet de mina de creion care se rupe sau de surcică pe care o frângi pe genunchi.” pag. 31

În urma unui accident, pe când se întorcea din una dintre bețiile lui acasă, renunță la băutură și hotărăște să-și îndrepte viața, astfel că prietenul său Al îi oferă postul de îngrijitor pe timpul iernii la Hotelul Overlook. O slujbă potrivită pentru el care îi dădea posibilitatea să-și termine piesa de teatru pe care o începuse de ceva timp. Însă hotelul avea alte planuri pentru el.



Danny are 5 ani și este înzestrat cu anumite daruri care îl fac un copil special: ”- Ce ai tu, fiule, eu numesc ”strălucire”, Biblia îi spune ”viziuni”, iar oamenii de știință îi zic ”cunoaștere anticipată”. Am citit despre fenomenul ăsta. L-am studiat. Indiferent cum l-ai numi, înseamnă a fi în stare să vezi viitorul.” pag. 107. Danny se maturizează forțat și prea repede în condiții tragice.

Wendy, soția lui Jack, are și ea propria ei demoni cu care se luptă.

Hotelul Overlook, construit între 1907 – 1909, se află la 65 km de cel mai apropiat oraș, iar din luna octombrie până în luna aprilie este complet izolat, din cauza condițiilor meteorologice vitrege, de restul lumii.

După ce, familia Torrance, se stabilește la hotel, treptat, încep să apară și problemele. Este incredibil cum King reușește să îmbine progresia nebuniei, lentă, a lui Jack cu apariția fantomelor/halucinațiilor din hotel.

Hotelul îl vrea pe Danny pentru darul lui special, deoarece copilul este ca o baterie care  îl alimentează. ”Dacă reușeau să scape de aici, poate că hotelul Overlook va reveni la vechea lui stare semireceptivă și nu va mai fi capabil decât să înfățișeze istorioare de groază de doi bani  oaspeților mai receptivi din punct de vedere psihic.” pag.449

Cartea nu te va face să țipi, dar îți va rămâne multă vreme în minte. Este o carte dintre cele mai atmosferice pe care le-am citit (până acum) de la King, însuși hotelul devenind un personaj, a umplut fiecare colțișor al hotelului cu detalii după ce l-a terminat de construit. Este mai mult decât drama familiei Torrance.

Cartea o puteți comanda de pe Nemira, iar filmul îl puteți vedea pe Netflix The Shining (1980), rolul lui Jack Torrance îl joacă actorul Jack Nicholson.

vineri, 18 februarie 2022

J.F.K 22.11.63 - Stephen King


Mi-a plăcut cartea mult, e foarte bine documentată , dar mi-a plăcut și povestea de dragoste....și finalul! Filmul încă nu l-am văzut!🙈
Dallas, 22 noiembrie 1963. Se aud trei focuri de armă. Președintele John F. Kennedy e mort.

Viața poate lua turnuri cu totul neprevăzute, uneori. Asta se întâmplă cu Jake Epping, profesor de engleză la un liceu dintr-un orășel din Maine, când află că magazia din restaurantul prietenului său Al este o „vizuină de iepure“ care duce în 1958.

Iar când istoria te strigă pe nume, nu ai cum să nu răspunzi: „Prezent!“

Jake se întoarce în timp ca să prevină asasinarea lui J.F.K. – unul dintre cele mai traumatizante momente din întreaga istorie a Statelor Unite. Iar cheia întregii misiuni este singuraticul Lee Harvey Oswald.

Jacob Epping (George Amberson) vine din 2011, printr-o fisură de timp pe care răposatul său prieten, Al Templeton, o numea vizuină de iepure, în 1958 și trăiește până în 1963 pentru a împiedica asasinarea președintelui Kennedy.

Jake până în 1963 schimbă viitorul mai multor persoane, trece prin încercări grele, doarece trecutul e încăpățânat și viclean, nu vrea să fie schimbat.
Prietenul său Al îi spusese că orice reîntoarcere în timp este o resetare totală, dar aflase de la Omul cu bilet verde, că această resetare nu este totală că există reziduuri și că poate schimba viitorul în ceva urât. Jake se îndragostește de Sadie, care , din păcate, nu supraviețuiește. Oare reușește Jake să facă ceea ce trebuie când se va reîntoarce în trecut sau va deveni Jimla (omul rău din coșmarul unei fetițe), încercând să o salveze pe Sadie de la moarte?

”Erau foarte rele perspectivele multiple din trecut, dar cum te simți oare atunci când se adaugă și cele multiple din viitor? Oricine și-ar îneca suferința în băutură, dacă ar avea-o la îndemână.”

Veți afla doar dacă citiți cartea!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.

„Se simte măiestria a patruzeci de ani de scris și meditație asupra istoriei unei națiuni. Încercarea de a înțelege trecutul e un pas înainte pentru cel mai bun povestitor din literatura americană modernă.“
The Guardian

„Mai mult decât o călătorie înapoi în timp, cartea e o meditație plină de acțiune despre hazard, alegeri și destin.“
Independent Books of the Year


joi, 17 februarie 2022

Culoarul Morții (Green Mile) - Stephen King

 


😍Mi-a plăcut foarte mult această carte. Dacă până acum în topul preferințelor mele de la King pe locul 1 se afla Cimitirul Animalelor, acum se află această carte.

📖 Cartea conține elemente de paranormal, dar nu este deloc horror, este mai degrabă o adevărată lecție de viață. Este despre bine și rău, despre lumea asta nedreaptă în care trăim și care ia amploare de fiecare dată când închidem ochii la vreo nedreptate. Despre oameni care îți lasă amprente pe suflet și te schimbă pentru totdeauna.
👮‍♂️Paul Edgecombe este un fost gardian șef în Corpul E, în blocul condamnaților la moarte al închisorii Cold Mountain din Louisana. El se purtase cât de bine putuse cu toți deținuți care trecuseră prin acel sector. Acum își scrie memoriile (această carte) în azilul Georgia Pines, care este tot un fel de Cold Mountain, unde Brad Dolan este versiunea mai bătrână a nesuferitului Percy Wetmore.
♟John Coffey este un negru uriaș condamnat la moarte pentru violarea și uciderea a două fetițe gemene, acesta pare că are mintea unui copil, dar care este înzestrat cu daruri speciale. Paul a vâzut multe de când lucrează aici, dar nu a mai întâlnit pe nimeni ca John. Paul este pe cale să descopere adevărul despre John, adevăr care îi va da lumea peste cap. M-a întristat povestea lui John și am plâns puțin. Las mai jos un micut text care m-a făcut să lăcrimez:
”-Sunt tare ostenit de toată durerea pe care o aud și o simt, șefu'. Am ostenit să fiu tot pe drumuri, singur ca un sturz în ploaie. Să nu am niciun prieten cu care să merg sau care să-mi spună de unde venim, unde ne ducem sau de ce.
Am ostenit ca oamenii să fie răi unii cu alții. Parcă am cioburi de sticlă în tot corpul. Am ostenit de toate clipele în care am voit să ajut și nu am putut. Am ostenit să rătăcesc în întuneric.” pag. 407
Mi-a părut râu de Delacroix, un alt criminat cazat în Corpul E, care l-a dresat pe Steamboat Willy , pe care l-a numit domnul Jingles, șoarecele de circ. Acesta a avut o moarte îngrozitoare provocată intenționat de Percy.
Cred că King se pricepe foarte bine să scoată în evidență atât latura întunecată a oamenilor cât și latura bună.
O să mă opresc aici, nu înainte de a mai posta un citat care mi-a plăcut (eu mi-am notat o grămadă🤭), pentru că nu vreau să dau spoilere și acum chiar nu mai sunt în stare să mai scriu altceva.
”Cu toți suntem datori cu o moarte, nu există excepții, știu asta, dar uneori,o, Doamne, coridorul Green Mile este atât de lung.”pag. 444

Vă recomand să vedeți și filmul The Green Mile (1999), regizat de Frank Darabont cu Tom Hanks în rolul lui Paul Edgecombe, este foarte emoționant și e la fel de bun cum este și cartea!!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.

miercuri, 16 februarie 2022

Diavolul șchiop – Lesage

 Lesage se inspiră din romanul scriitorului Guevra, fiind acuzat că l-a plagiat, dovedindu-se ulterior că din cele 21 de capitole ale romanului doar  două au legătură cu romanul ”Diablo eojuelo”, apărut în 1641, de la care împrumută titlul.


Asmodee sau Cupidon este diavolul infirm care este ținut captiv într-o fiolă de un vrăjitor și eliberat de tânărul don Cleophas. Acesta este recunoscător pentru libertatea sa și drept răsplată îi dă posibilitatea, tânărului student, de a vedea prin acoperișurile din Madrid tot ceea ce se petrece în casele oamenilor. Acest roman conține o serie de povestiri și este unul realist deoarece pune în scenă aspectele tipice ale societății feudale franceze din era apusă a monarhiei absolute. Aduce în discuție prietenia adevărată și dealtfel foarte rară dintre doi bărbați, iar în repetate rânduri vorbește de egalitatea oamenilor în fața morții. Moștenitori care doresc moartea rudelor bogate (”Moartea, în ciuda oroarei de care e însoțită, produce tot atâta bucurie câtă durere.”) sau căsătorii aranjate în funcție de statutul social le întalnim în romanul lui Lesage, în general caractere negative și comportamente îndoielnice care le întălnim și în ziua de astăzi, nu doar în acea epocă demult apusă.

”Mult îi admir pe demonii oameni; propriile lor defecte li se par niște fleacuri, în schimb pe ale altora le privesc cu microscopul.”

Romanul mai conține și povești satirice care îi vizează în special pe medici, actori și scriitori.

marți, 15 februarie 2022

Mobilul - Stephen King

 Clay este foarte fericit deoarece reușește să-și scoată pe piață primul său roman grafic si este foarte nerăbdător să-i dea vestea soției lui ( de care se despărțise, dar pe care o iubea) și băiatului său în vârstă de 12 ani. Nu deținea un telefon mobil iar soția lui ajungea acasă la 4:30, așa că decide să-și ia o înghețată, deoarece ceasul era abia 3. În timp ce aștepta la coadă pentru a-și lua o înghețată, iadul se dezlănțuie pe străzile din Boston, apoi nebunii (telnebunii) sunt peste tot, iar pentru a ajunge acasă la fiul său trebuie să călătorească noaptea, aceasta se dovedește a fi singura opțiune sigură.

Cineva sau ceva trimite un Semnal ce poate fi recepționat cu ajutorul telefoanelor mobile. În momentul în care posesorul telefonului preia Semnalul, creierul lui este șters ca un hard disk.
Mi-a plăcut ideea romanului dar ea nu a evoluat cum trebuie, . Adică, dacă cineva mi-ar "formata" creierul, eu cred că nu aș ucide pe nimeni, cred că mai degrabă aș căuta ceva de mâncare😂 și aș fi curioasă de ceea ce e in jurul meu.
Finalul....care am sperat să fie unul bun....a fost : "pe bune?! " ... adică e neclar, fiecare cititor alege cum vrea el să se termine această carte....
Personajele nu sunt dezvoltate.
Nimic parcă nu e sigur, nimeni nu știe exact ce se întâmplă....e totul în ceață și parcă în grabă....singurul lucrui cert este apocalipsa dezlănțuită de telefoanele mobile...
Offf...3 steluțe trase de păr, doar atât!

Cartea o puteți comanda de pe Nemira, ediția apărută în 2020.

luni, 14 februarie 2022

Cimitirul animalelor – Stephen King - recenzie

Deoarece iubesc stilul horror, iar ecranizarea cărții este încadrată în această categorie, am văzut filmul înainte de a citi cartea. Filmul  ”Pet Sematary” (2019), Regizori: Kevin KolschDennis Widmyer,  nu mi-a plăcut absolut deloc, m-a dezamăgit, e cu totul diferit de carte, foarte multe elemente sunt schimbate, în schimb cartea este excelentă!! Vă recomand, în schimb, să vedeți filmul Pet Sematary (1989),RegizoareMary Lambert, care este foarte reușit, la fel de bun cum este cartea.

”Cimitirul animalelor” sau cum să-ți verifici pisica dacă trăiește! 😂 Cartea conține multe perspective frumoase, tradiții și deterioararea familiei, precum și necromanție. Trebuie curaj pentru a citi cărțile lui S. King, iar dacă ai un ego întunecat această carte te va prinde negreșit. Cartea este ușor de citit, este 15 % horror, iar restul este atmosferă, descriere și psihologie, horrorul fiind ca un cârlig care te prinde doar ca să îți dezvăluie adevărată față a omului.

[...]acum înfloriseră și bârfitoarele tufănele aurii, ca în fiecare an, pălăvragind cu toamna despre ultimele zile de vară.”

Medicul universitar Louis Creed împreună cu familia sa se mută din Chicago în Ludlow, Maine. Schimbarea pare benefică deși nu este ușoară. Vecinul lor Jud Crandall, care locuiește peste drumul morții (Drumul național 15, un drum foarte periculos pentru animale și copii, deoarece este circulat foarte des de camioanele Orinco), le arată ”Cimitilu’ animalelor” unde copiii din localitate își îngroapă animalele dragi decedate. Acest loc este delimitat printr-o grămadă sinistră de trunchiuri de copaci de cimitirul indienilor Micmac, un fel de graniță, un loc care îngroapă lucruri care niciodată nu ar trebui dezvăluite, lucruri care crează anomalii serioase în univers. Mi-a plăcut modul în care fetița lor, Ellie, începe să-și pună întrebări cu privire la moarte și la viață ”[…]tati, eu nu vreau să-mi pierd pisica. Să se joace Dumnezeu cu pisica altuia, nu cu a mea…”

Totul decurge în mod normal până când motanul familiei, Winston Churchill, este ucis de un camion Orinco și Luis în ciuda avertismentelor primite de la Victor Pascow trece această graniță și merge în cimitirul indienilor Micmac.

”Solul din inima omului este și mai pietros, Louis, șopti muribundul. Omul cultivă ceea ce poate…și are grijă de ceea ce cultivă.”

 Evenimentele curg, tensiunea crește…. King condimentează acțiunea cu visul profetic al fetiței, o dă în profetic și oniric, decât în supernatural. Se joacă cu imaginația și mintea cititorilor într-un anumit  mod punând accentual pe tot ce este mai înspăimântător și mai cutremurător. Moartea , într-un final, pune stăpânire pe familia lui Louis.

”[…] uneori, moartea e mai bună decât altceva…


Cartea este structurată în trei părți, fiecare parte începe cu un verset din Biblie. Cartea este despre acceptarea morții, sunt puse în scenă concepțiile pe care noi, oamenii, le avem despre moarte. La fel ca nașterea, moartea e un lucru firesc. Când pierdem persoane dragi suferim și plângem mult, dar durerea devine și mai mare atunci când părinții îți îngroapă copiii. Uneori este bine să ne lăsăm copleșiți de durere, să jelim, dar să fim raționali să acceptăm și să lasăm lucrurile așa cum sunt, fără a interveni în cursul lor, mai ales în cazul morții, să ne păstrăm limpede atât mintea cât și judecata.

”Moartea este un mister, iar înmormântarea este un secret.”

Finalul...este neașteptat și de o nebunie supremă și lasă în urmă câteva întrebări: Chiar poate fi un om capabil să facă ceea ce a făcut Louis din iubire sau mai degrabă din durere ? Dacă ai avea posibilitatea să aduci înapoi persoana iubită, chiar cu riscul ca persoana iubită să fie un monstru, să nu mai fie ca înainte, ai face-o ?

V-aș povesti mai multe, dar vă las să descoperiți singuri povestea. I-am acordat cărții  5 steluțe.

Recenzia o găsiți și în Cronica Studentului.

Cartea o puteți comanda de pe Nemira.


duminică, 13 februarie 2022

Jurnalul unei eroine!

 Jurnal Personal: Prima zi.

sursă foto: google.com
Bagajul este făcut și sunt gata să plec într-o croaziera.
Mi-am luat toate rochiile frumoase și cutia de machiaj.Sunt într-adevar nerăbdătoare să mă bucur de acest voiaj. 

 
Jurnal Personal: Ziua a doua.

Am petrecut ziua întreaga în larg. A fost minunat, am văzut niște balene și delfini!!
Această vacanță a început într-un mod minunat.
Astăzi l-am cunoscut pe Căpitan care pare să fie un om foarte drăguț. 

 Jurnal Personal: Ziua a treia.

 Astăzi am petrecut o parte din zi la piscina. M-am jucat cu niște bile de golf, pe punte.
 Căpitanul m-a invitat la masa lui pentru a lua cina. M-am simțit onorată și am petrecut minunat.
 Căpitanul este un gentleman foarte atent și atractiv. 

 Jurnal Personal: Ziua a patra.

 M-am dus la Cazinoul vasului și am câștigat $80. Căpitanul m-a invitat să iau cina cu el în cabina lui.
 Am avut o cină copioasă cu caviar și șampanie. El mi-a cerut să stau peste noapte dar am refuzat.
 
I-am spus că nu-mi înșel bărbatul sub nicio formă. 

 Jurnal Personal: Ziua a cincea.

 Astăzi m-am dus din nou la piscina și m-am bronzat puțin.
 Apoi m-am dus la Piano-Bar și am petrecut restul zilei înăuntru.
 
Căpitanul m-a văzut și mi-a adus câteva băuturi. El este într-adevăr un om încântător.
 El mi-a cerut din nou să-l vizitez peste noapte, dar l-am refuzat.
 Atunci el mi-a spus că dacă nu petrec noaptea cu el, va scufunda vasul.
 
Am fost stupefiată... 

 Jurnal Personal: Ziua a șasea. 

 Am salvat 1600 de suflete astăzi..........de patru ori !!!!!

O duminică frumoasă!!!💖

sâmbătă, 12 februarie 2022

Biblioteca de pe Lună - Francesc Miralles - recenzie

 Au început să îmi placă cărticelele lui Miralles. 💖💖

Este o carte cu un subiect inedit, se citește ușor, acțiunea se petrece într-un viitor îndepărtat, unde pe Pământ sunt interzise toate cărțile in format fizic și hârtia, de fapt tot ce este fabricat din lemnul copacilor e interzis.

Toți cei care dețineau astfel de obiecte erau pedepsiți cu închisoarea.
Kumar este fondatorul coloniei lunare Exovillage - este prima stațiune-colonie de pe Lună.
Moira prietena lui Verne, protagonistul cărții, de care se îndrăgostise și nu-i spusese de teamă să nu-i piardă prietenia se află în colonia lunară în calitate de inginer în telecomunicații.
Verne nu era prea fericit pe pământ, mai ales după plecarea Moirei, astfel ca face tot posibilul să ajungă și el pe lună pentru a o cuceri pe Moira.
Verne trece prin multe, dar până la urmă reușește să ajungă în colonia lunară. Aici descoperă că dragostea nu este mai ușoară decât era pe Pământ. El primește postul de bibliotecar în singura biblioteca în care mai există cărți tipărite pe hârtie.
Moira și Verne trec printr-o mulțime de evenimente.
Miralles dă naștere unei lumi sensibile și misterioase în care iubirea și spiritualitatea se întrepătrund firesc. O poveste de iubire cu multe elemente filozofice.
Mi-a plăcut cartea și m-a amuzat reacția celor care vedeau pentru prima oară o carte tipărită, știți că circulă pe internet o poză cu un copil care întreabă cu ce se conectează la carte, aproximativ așa era și reacția celor care vedeau cărțile pentru prima oară în viața lor!😅
"Într-o lume robotizată, unde până și avariile sunt reparate de mașini, singura noastră opțiune ca să supraviețuim este să ne umanizăm." pag. 56
"Există boli care încep și se termină în suflet." pag. 55
[...]"poate că există frumusețe pe lumea asta, dar ne place să ne tăvălim în urâțenie, în mizerie și vulgaritate."pag. 63
Este o carte foarte potrivită pentru aceste vremuri.

vineri, 11 februarie 2022

Claudia de Irina Fieroiu -minirecenzie

 Claudia - Irina Fieroiu


"Când șocul anafilactic evoluează în trepte, primele lui manifestări pot fi stări de anxietate nejustificată."

Acțiunea romanului se petrece înainte de 1989 în București și totul se îmtâmplă datorită unei alergii la veninul de albină.

Protagonista acestui roman, Claudia, este o adolescentă de 14 ani, care era alergică la veninul de albină, dar nu știe nici ea și nici părinții ei acest lucru. Sperietura în urma unui incendiu, dar și înțepătura unei albine în timp ce ieșeau din casa cuprinsă de flăcări îi fac pe părinții ei să o interneze la spitalul de psihiatrie, deoarece Claudia avea stări de anxietate nejustificată.
Claudia nu este fericită și primește lovituri constante de la viață. Pentru a fi fericită trebuie să lupte să-și învingă trecutul, să nu-și neglijească viitorul!
Un roman tulbure care ne arată că din punctul de vedere al tiparelor fostei doctrine politice evolutia individului în societate este afectată serios.
Oare reușește Claudia să-și învingă trecutul? Să fie fericită?
Cartea se citește ușor și, cel puțin eu, nu am putut să o las până nu am aflat finalul.
Finalul nu am reușit să il intuiesc.
Am notat-o cu 3,5 steluțe.

joi, 10 februarie 2022

Iubire cu "i" mic ( AMOR EN MINÚSCULA) - Francesc Miralles - recenzie

 Iubire cu "i" mic( AMOR EN MINÚSCULA) - Francesc Miralles


Mi-a plăcut această cărticică, am citit-o foarte repede...
Am zâmbit de foarte multe ori în timp ce citeam....
Samuel este un profesor cam singuratic. Nu are prieteni, doar o soră pe care o vede rar. A doua zi din an pe când era acasă aude un zgomot ciudat la ușă. Merge deschide ușa și un musafir nepoftit țâșnește în casă, un pisoi, pe care il numește Mishima.
De la sosirea lui Mishima, viața lui Samuel se îmbogățește cu diverse tovarășii: bătrânul redactor Titus, Valdemar, veterinara Meritxell.
Titus îl trimite pe Samuel să-i cumpere o piesă care se curbase pentru trenulețul său de jucărie. După ce cumpără piesa de jucărie pe când se îndreapta spre casă acesta o întâlnește pentru câteva secunde pe Gabriela, fetița care în urmă cu aproape 30 de ani, sub scara blocului îi dă un sărut de fluture.
Constată că este îndrăgostit de ea și începe să o pândească la cafeneaua din intersecție din centrul orașului....
O adevărată aventură cu personaje ciudate și majoritatea singuratice..
Autorul face referire la mulți autori și cărțile lor, la filme și muzică clasică.
Știați că Dale Carnegie ,pionierul dezvoltării personale, s-a sinucis? Am aflat tot din aceasta cărticică despre sinucidere și că s-ar fi ascuns acest lucru de teamă ca lumea nu va mai cumpără cărțile lui.

Roman inspirațional și comedie romantică, acest bestseller internațional, aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în Spania, Statele Unite și Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi, e o bijuterie literara, în care veti găsi referințe livrești amestecate cu istoria plină de magie a lucrurilor mărunte. Pentru că, adeseori, dragostea se ascunde în detaliile cele mai neînsemnate.”

Despre Frances Miralles:
Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019, volum tradus în peste 60 de limbi și care a ajuns bestseller în Statele Unite, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în 27 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii (Un té para curar el alma; Humanitas Fiction, 2022), semnat împreună cu Ángeles Doñate. Francesc Miralles colaborează cu El País SemanalMenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea. (sursa Humanitas)