Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta Baneasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Baneasa. Afișați toate postările

vineri, 14 aprilie 2023

Pască fără umplutură transformată în cozonaci!

În mai multe regiuni ale țării pasca se prepară fără umplutură de brânză, așa ne făcea și bunica pasca. În Maramureș, această pască fără umplutură se coace doar în Sâmbăta Mare, iar în noaptea de înviere se duce la biserică pentru a fi sfințită.

Am încercat acum câțiva ani să fac pască cu umplutură de brânză de vaci și nu ne-a plăcut, așa că am pregătit pentru astăzi pască Băneasa - cozonac. Pasca fără umplutură se face din aluat dospit de cozonac, însă eu am făcut umplutură din multă nucă și cacao și astfel pasca s-a transformat în cozonac. Cozonacul este nelipsit din meniul nostru de sărbători, ne plce foarte forte mult.


Rețeta este ușoară și nu poate da greș nici măcar un începător. Pentru acești cozonaci am folosit următoarele ingrediente:

- 1 kg Făină Băneasa pentru cozonac;

- 150 grame zahăr brun (este prima dată când reduc cantitatea de zahăr – rețeta presupune 250 grame zahăr);

- 450 ml lapte;

- 8 gălbenușuri de ou (am folosit ouăle de la găinușele mele);

- 40 grame drojdie proaspătă;

- 100 grame unt topit;

- 100 ml ulei;

- sare;

- coajă rasă de lămâie ( am cumpărat lămâi netratate).

Pentru umplutură am folosit 250 grame nucă, pe care am mărunțit-o cu robotul de bucătărie, 4 albușuri de ou, 3 linguri de cacao și 140 grame de zahar.

Într-un bol mai mare am pus 100 grame făină pentru cozonac, peste care am adăugat aproximativ 200 ml lapte fierbinte și am amestecat foarte bine. Când compoziția s-a mai răcit, adică să nu ardă la deget, am fărâmițat drojdia proaspătă și am adăgat o lingură de zahar și am amestecat bine, apoi am mai adăugat 50 ml lapte călduț și am continuat să amestec până compoziția s-a omogenizat. Apoi am lăsat la dospit pentru 20 minute, timp în care am fiert organele pentru drob.

Când maiaua a crescut am adăugat peste ea restul de  900 gr făină, gălbenușurile, coaja rasă de lâmăie, zahărul și laptele călduț rămas și am frâmăntat foarte bine.

Când a început să se formeze aluatul am adăugat uleiul, puțin câte puțin, încorporându-l foarte bine, apoi același lucru am făcut cu untul topit. La final trebuie să aveți un aluat moale foarte puțin lipicios. Apoi am lăsat aluatul să se dospească, eu l-am lăsat mai mult de 30 de minute (trebuie lăsat la dospit până își dublează volumul), timp în care am preparat umplutura pentru cozonaci, am tocat organele pentru drob  și am spălat vasele.

Pentru umplutură am bătut bine albușurile de ou și zahărul cu ajutorul unui tel, apoi am adăugat cacaoa și ultima dată nuca. Am amestecat bine bine și am lăsat-o să se odihnească până îi va veni rândul.

Când aluatul s-a dospit, l-am întins și umplut cu nucă și cacao, l-am împletit și apoi l-am azvărlit în tăvile tapetate cu hârtie de copt.

L-am mai lăsat la dospit și în tăvi aproximativ  30 minute și apoi l-am băgat în cuptorul preîncălzit la 160 de grade timp de 40-50 minute. Atenție la temperatură! Dacă dați o temperatură ridicată cozonacul nu se va coace la mijloc !

Când bunătățile Băneasa au fost gata le-am scos din cuptor și le-am uns cu miere de albină! Au ieșit așa de pufoși și gustoși cu toate că am redus cantitatea de zahăr! Poftă Bună!

Pozele sunt din arhiva personală editate cu PhotoRetrica!

sursă foto: Pixabay

Vă doresc un Paște binecuvântat alături de cei dragi!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023!

 

marți, 28 martie 2023

Gătește cu Băneasa - Cuș Cuș cu legume

Suntem în Postul Paștelui, după cum știți, iar acest post ține șapte săptămâni și precede sărbătoarea Învierii Domnului Iisus.  Postitul, pe lângă semnificația religioasă, este un fel de detoxifiere a corpului care are multe beneficii dacă se bazează pe o alimentație echilibrată și sănătoasă.

Mulți renunță la carbohidrați care se găsesc în paste, deoarece au fost etichetate greșit, pastele deși conțin carbohidrați au indicele glicemic scăzut, carbohidrații reprezintă principala sursă de energie a organismului și sunt ”combustibilul” necesar susținerii activității fizice.

Sursa: Paste Băneasa

În post încercâm să mâncăm cât mai sănătos, cât mai multe fructe și preparate pe bază de legume, fără grăsimi sau alimente cum ar fi: carnea, ouăle, laptele. Preferatele mele sunt pastele, aș mânca non-stop, atât dulci (cu miere și nuci – o rețetă rapidă de post) cât și sărate (cu diferite combinații de legume). Pe lângă faptul că se prepară rapid și eu sunt în cea mai mare criză de timp, sunt foarte gustoase și sațioase.

Astăzi vă voi prezenta o idee penru a găti ceva nou și sănătos, o rețetă de cuș-cuș de la Băneasa cu legume, este prima dată când o pregătesc și a ieșit delicioasă. Nu trebuie cunoștințe de masterchef și se pregătește rapid. Cuș-cuș-ul se numără printre cele mai sănătoase produse pe bază de cereale, sub formă de granule sferice din fâină de grâu dur și conține vitamine din complexul B-urilor (care ajută la scăderea colesterolului rău și zahăr din sânge), proteine, fibre și selenium.

Așadar să vă prezint rețeta! Ingredientele pe care le-am folosit sunt următoarele: 150 gr cuș-cuș de la Băneasa, o ceapă, un morcov, un ardei, câteva ciuperci, doi căței de usturoi, ulei de măsline, 300 ml apă fiartă, câteva frunze de fenicul ( nu am avut alte verdețuri disponibile), sare și condimente după gust.

poză din arhiva personală editată cu Canva

Am curățat ceapa și am tocat-o mărunt, la fel am procedat și cu usturoiul, ardeiul și ciupercile le-am tăiat cubulețe, morcovul l-am dat pe răzătoare. Toate legumele le-am curățat și spălat înainte!

Într-o crăticioară am pus puțin ulei de măsline, iar când acesta s-a încins am adăugat usturoiul pentru a-și lăsa aroma în ulei, l-am călit aproximativ un minut (atenție! Nu trebuie să-l ardem) și apoi am adăugat ceapa și când ceapa a căpătat o culoare frumoasă aurie adăugăm celelalte ingrediente, sare și acoperim cu un capac lăsând legumele să se înăbușască bine.

Când legumele s-au gătit adăugăm cuș-cuș-ul, amestecăm bine și îl călim pentru trei minute, apoi adăugăm apa firbinte și fierbem totul pentru opt minute, oprim focul,  punem capacul și îl mai lăsăm așa 2-3 minute. După ce au trecut minuțelele luăm capacul și aerăm mâncărica cu o furculiță. Se potrivește de sare și condimente și se mai poate adăuga puțin ulei și verdeața, în cazul meu feniculul care i-a dat o aromă demențială! Poftă Bună!

Sursa foto: Paste Băneasa

Există o gamă largă de rețete de post și nu numai, pe bază de paste, deoarece se prepară rapid. Sunt curioasă care este rețeta voastră preferată preparată cu Bunătăți Băneasa?


Acest articol a fost scris pentru Spring  SuperBlog 2023

vineri, 25 noiembrie 2022

Fursecuri pentru Moș Crăciun!

Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă din an, când în bucătării, aromele de scorțișoară și alte mirodenii îți încântă simțurile și te fac să-ți lase gura apă. Fursecurile proaspete, care se topesc în gură, aromate și pufoase sunt nelipsite de ani de zile din meniul nostru de Crăciun. Fursecurile datează încă din evul mediul fiind considerate, pe atunci, delicatese scumpe.

Când eram copii mama făcea fursecuri pentru Moș Crăciun, puneam 2-3 fursecuri pe o farfuriuță și un pahar cu lapte în schimbul cadourilor pe care acesta ni le lăsa sub brad. Dar nu numai pentru Moș erau aceste fursecuri, ci și pentru colindătorii care ne treceau pragul casei. Ne colindau și primeau fursecuri, mere și bani. Tradiția fursecurilor a continuat în familia noastră până astăzi. Ușor de făcut și foarte foarte delicioase, pe gustul lui Moș Crăciun, colindătorilor, prietenilor și familiei.

Sursă foto: Băneasa

De-a lungul timpului am încercat difertite rețete, dar astăzi voi împărtăși cu voi o rețetă pe care o fac mereu din 2014 de când am descoperit-o – Fursecuri cu cacao și nuci:

Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele: 120 gr. unt, cu cât mai gras cu atât mai bune vor ieși fursecurile. Eu l-am înlocuit cu untură de porc și au ieșit nemaipomenite; 100 gr. zahăr; 175 gr. făină 000 Băneasa plus făina pentru lucru; 120 gr. nuci; 1 lingură cacao; 1 linguriță scorțișoară; 1 linguriță praf de copt; un ou; 1 plic zahăr vanilat.

Pentru decor avem două opțiuni: 60 gr. nucă tocată fin și un albuș sau 60 gr. ciocolată cu lapte și o lingură cu lapte.

După ce pregătim toate ingredientele, să le avem la îndemână, ne apucăm să preparăm fursecurile. Făina eu o cern de fiecare dată, dar nu este obligatoriu.

Sursă foto: Băneasa

Modul de preparare: Mixăm bine zahărul cu zahărul vanilat și untul până obținem o cremă omogenă, apoi încorporăm oul. Amestecăm făina Băneasa cu praful de copt, apoi adugăm nucile tocate fin, cacao și scorțișoară și le punem peste crema de unt. Amestecăm totul foarte bine până obținem un aluat omogen.

Împărțim aluatul în două, și rulăm cele două bucăti de aluat până devin două suluri cu diametrul de 3 cm. Le învelim în folie alimentară și le lăsăm la rece peste noapte sau 3-4 ore.

După ce le scoatem de la frigider, presărăm făina 000 pe blatul de lucru și tăiem sulurile în 40 de bucăți, pe care le transformăm în biluțe. Punem în tava hârtie de copt și așezăm biluțele formate. Cu vârful unui deget umezit în apă facem o adâncitură în fiecare biluță.

Batem albușul (de obicei îmi rămân albușuri de la cozonacul Băneasa) spumă și încorporăm nuca. Crema formată o adăugăm cu o linguriță în adânciturile formate în biluțele de fursecuri. Eu am făcut fursecurile și fără crema de decor, le-am făcut simple cu forma de brăduț, nu-mi rămân mereu albușuri de la cozonaci.

Se coc 12 minute la cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius. Când s-au copt le scoatem din cuptor și le lăsăm pe un grătar să se răcească. Opțional le puteți orna cu ciocolată topită. Rețeta este a Divei în bucătărie.

Din ingrediente asemănătoare plus făina 000 Băneasa puțeți pregăti o rețetă Băneasa tradițională de Crăciun - coroniță de turtă dulce.

Sursă foto: Băneasa

Din făina de grâu albă superioară 000 puteți prepara multe bunătăți Băneasa deoarece este fabricată în Moara Băneasa, din grâu românesc de cea mai înaltă calitate, cu textură fină și unirformă este perfectă pentru cozonaci, prăjituri, clătite și pâine.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Sunt sigură că toți avem un preparat preferat și mi-ar plăcea să-mi lăsați în comentarii rețeta voastră tradițională preferată, nelipsită din meniul vostru de Crăciun!