Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta felicitare handmade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta felicitare handmade. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2024

Felicitare: Happy Easter!

 Am reușit, în sfârșit, să creez o felicitare din ziare, cărți, reviste pentru tema nr. 1 a transformărilor creative din luna Martie! Nu mă pricep foarte bine să fac felicitări, acesta fiind și motivul pentru care am întârziat foarte mult cu tema și nici nu am avansat cu celelalte, dar sper să recuperez până la sfârșitul lunii.

Nu aveam nicio idee de cum va arăta felicitarea mea, îdeea mi-a venit instantaneu, inspirată de Paștele Catolic, care va fi foarte curând și nu numai, ci și de ciocolata belgiană în formă de iepurași și ouă care ornau frumos vitrinele magazinelor de dulciuri din Bruxelles!

Materialele pe care le-am folosit la realizarea felicitării ”Happy Easter” sunt următoarele:

- o formă de fursecuri în formă de iepuraș;
- un carton (ambalajul de la dressuri);
- două pagini dintr-un catalog de cosmetice;
- lipici pentru puzzle și lipici cu sclipici;
- banda washi;
- decupaje, tot din catalog;
- un marker negru;
- cater și foarfecă.

Primul pas a fost să desenez iepurașul pe carton cu ajutorul formei de fursecuri:

Apoi, cu ajutorul caterului, am încercat să decupez iepurașul cât mai drept, dar m-am ajutat și de foarfecă să potrivesc marginile rebele😀. După ce am decupat forma, am trecut la următoarea etapă: să împletesc hârtia. Am tăiat cu foarfeca fășii din paginile de catalog (după ochi, nu le-am măsurat, deoarece nu am avut nimic la îndemână să măsor și atunci când te lovește inspirația nu ai timp să mai cauți instrumente, te descurci cu ce ai!😂) și le-am împletit ca în imaginea de mai jos:


Și dacă tot am fost la etapa de decupare am mai decupat, tot din catalog, trei imagini care reprezintă cutii de cadouri, voiam ouă, dar, cum spuneam, m-am descurcat cu ce-am avut. Apoi am trecut la etapa următoare: lipit! Am lipit țesătura din hârtie pe spatele felicitării, apoi cadourile pe fața felicitării:

Pentru că nu mi-a plăcut cum se vedea iepurașul decupat am adăugat lipici cu sclipici, care încă nu s-a uscat, și parcă arată mai bine marginile!
Am lipit banda washi pe marginea de sus și de jos a felicitării și cu un marker negru am scris mesajul: Happy Easter! ...și asta a fost tot!
Pe spate voi ascunde impletitura, când se va usca lipiciul, sub o coală albă sau un carton, deși cu un alt carton cred că va ieși prea groasă! Dacă aș încerca în faza aceasta să ascund împletitura pe spate aș strica modelul din cauza lipiciului care nu este uscat!
Aceasta este lucrarea mea pentru prima temă a lunii Martie! Sper să-ți placă!
Pe curând!💝

duminică, 11 februarie 2024

Fluture cusut pe felicitare!

 Prima tema a transformărilor creative, din luna februarie, se numește ”Felicitare” și presupune să creăm o felicitare folosind în realizarea ei fire/materiale textile.

Eu am ales, ca de obicei, să fac o felicitare simplă. Inițial, voisem să refac (reproduc, mai degrabă) un model de felicitare pe care l-am realizat, cu mulți ani în urmă, pe când era fiica mea la grădiniță (felicitarea din imaginea de mai jos), dar am avut un singur carton rămas de la dressuri și am desenat și decupat o inimă greșită, așa că a trebuit să fac alt tip de felicitare.


Carton nu mai aveam, doar cu sclipici pe o parte, așa că am ales unul roșu (mai puțin sclipicios), apoi am ales un șablon a ceea ce voiam să cos pe felicitare, de pe site-ul stitchingcards, adică un fluture (îmi plac fluturii foarte mult), am găsit resturi de ață și un ac, iar restul materialeleor am zis că le aleg pe parcurs, în funcție de evoluția lucrării.

Nu-mi funcționează imprimanta, așa că am copiat șablonul punând o coală de caiet pe ecranul laptopului, apoi cu un marker am transferat fluturele. Apoi am fixat coala de hârtie, cu agrafe, pe carton, unde voiam să cos fluturașul și am înțepat coala și cartonul cu vârful unui compas în fiecare punctuleț. 

Corpul și antenele fluturelui mergeau făcute din mărgele micuțe, dar mă grăbeam, așa că le-am cusut pur și simplu, cu albastru. Apoi cu o nuanță de galben, mai șters, am făcut aripile, iar aripa din imagine, dacă te uiți cu atenție, am greșit-o puțin, până mi-am intrat în mână. Am lăsat-o așa, pentru că e mai greu de desfăcut, riscam să stric și acest carton. Rezultatul este următorul:

În interior am lipit o formă de brioșă (rămasă de la Adventul Exploratorului Creativ, ziua 21) pentru a ascunde ațele, iar în mijlocul ei am lipit tot un fluturaș, de data aceasta croșetat, model tunisian, rămas de la un proiect mai vechi. apoi am lipit banda washi, asortată cu forma de brioșă, sus și jos.


Pare că-i lipsește ceva felicitării mele, la exterior, dar toate ideile care-mi veniseră o prea încărcau, așa că am lăsat-o simplă. Cred că voi încerca să fac o felicitare, mini-felicitare, din cartonul greșit inițial cu un fluture cusut mai micuț, pentru că a început să-mi placă să cos felicitări.😄

Cum ți se pare fluturele meu cusut pe felicitare? Deși nu este perfect a început să-mi placă.

O zi de duminică frumoasă să ai! Pe curând!💝

luni, 1 ianuarie 2024

Felicitări handmade din hârtie de împachetat

 La Mulți Ani în Noul An, 2024!

Azi, Niko, a dat startul Transformărilor Creative 2024, regulile sunt aceleași ca și anul trecut, foarte puțin modificate, însă nu știu cum voi sta cu timpul, dar îmi doresc să duc la bun sfârșit cât mai multe provocări.

În luna ianuarie se va folosi în creații hârtia de împachetat cadouri și pentru că spre seară, în timp ce ascultam radio, m-a lovit inspirația ... m-am și apucat de treabă.

Prima temă: Felicitare

De-a lungul timpului am realizat foarte puține felicitări, cred că le pot număra pe degete. Îmi plac foarte mult, dar nu mă pricep foarte bine să le realizez. Însă, astăzi, am realizat două felicitări.

Am folosit o hârtie de împachetat cadouri alb-negru, în care Secret Santa al meu, de la serviciu, mi-a împachetat o cămașă foarte drăguță, un carton - de la ambalajul dresurilor, două perluțe plate, lipici pentru puzzle, foartfecă și un creion. Am ales un model simplu de felicitare, iar rezultatul îmi place foarte mult:

Am prins curaj și am încercat un alt model de felicitare, dar rezultatul nu a fost la fel de bun ca primul. Am folosit aceleași materiale, în plus, am folosit mai multe mărgele rotunde de diferite dimensiuni.

 Am reușit să fac o pereche de felicitări handmade din hârtie de împachetat cadouri.
Care dintre ele îți place mai mult?

Pe curând!💝


marți, 3 ianuarie 2023

Felicitare amuzantă de zi de naștere - handmade!

 La transformările creative lunare sunt 3 teme impuse și una la alegere, mai multe detalii găsiți pe blogul Explorator prin viață, iar materia primă pentru această lună - ianuarie- este hârtia pentru împachetat sau pungile de cadou. Printre cele trei teme impuse avem și crearea unei felicitări!

Astăzi, după o zi de serviciu, am zis să mă relaxez creând această felicitare amuzantă, care sper să vă placă!

Am folosit următoarele materiale: un carton de la dresuri, foarfecă, lipici, bandă adezivă decorativă și, bineînțeles, hârtie pentru împachetat, una simplă de culoare mov și una cu păsări pe care am folosit-o și la tablou.

Materia primă pentru felicitare!😀

Am îndoit cartonul pe jumătate și pe partea maronie, nu pe cea albă care se vede în imaginea de mai sus, am lipit hârtia de împachetat mov....apoi m-am blocat! Nicio combinație nu îmi plăcea, și tot întorcând hârtia pe toate părțile😅, am văzut două păsări supărăcioase și am zis că ele vor fi vedetele de pe felicitare!

Mi-am adus aminte că am primit cadou, anul trecut, bandă adezivă decorativă și am lipit pe marginile felicitării, să nu fie chiar simplă! Apoi am găsit într-un catalog de cosmetice o imagine cu un crin, pe care am decupat-o și am lipit-o pe felicitare. Am scris mesajul amuzant și ...gata felicitarea!

Felicitarea handmade - rezultat final!

M-am relaxat și m-am distrat făcând această felicitare! Mi s-au părut foarte haioase cele două păsări!

Pe data viitoare!!