Eros și Psyche - Când arta întâlnește tehnologia !

 Povestea de iubire dintre Eros și Psyche se spune că este cea mai frumoasă și că în spatele mitului iubirii dintre ei se află semnificații...

Se afișează postările cu eticheta paste grau dur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paste grau dur. Afișați toate postările

vineri, 6 ianuarie 2023

Rețetă Paste cu nucă și miere!

 Astăzi vreau să vă prezint o rețetă de paste care mie îmi place foarte mult! Este o rețetă simplă, cu puține ingrediente, foarte gustoasă și care se prepară foarte repede.

Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele: paste aprox. 300g (de care preferați - eu am folosit fusilli de la Băneasa și am pus și câteva farfalle, pe care am uitat să le fotografiez), miere (puteți pune zahăr dacă nu aveți miere), puțin ulei și nuci.

Ingredientele necesare pentru prepararea rețetei-poză din arhiva personală.

Am pus pastele la fiert timp de 8 minute, am adaugat și o linguriță de sare în apă. Și cât timp pastele fierbeau am măcinat nucile.
poză din arhiva personală
Când au trecut cele 8 minute, am oprit focul și am strecurat pastele folosind o sită, după ce le-am scurs de apă le-am pus într-un bol și am adăugat peste ele restul de ingrediente: 2 linguri de miere, 3 linguri de ulei și nucile măcinate și am amestecat foarte bine! Și... gata ! Asta a fost tot!
Poftă bună!
Paste cu nucă și miere! - poză din arhiva personală

P.S.: Am uitat să pun scorțișoară! Dar au ieșit bune și fără. Pun jumătate de baton de scorțișoară să fiarbă împreună cu pastele.


vineri, 18 noiembrie 2022

Gustul copilăriei. Amintiri reînviate cu bunătățile Băneasa!

Îmi amintesc cu drag de copilărie și de vacanțele petrecute la bunici, la țară. Fac parte din generația care a fost crescută de bunici, deoarece nimeni nu avea grijă de noi mai bine decât bunicii, când părinți erau plecați la serviciu.

Orice copil are mămăița lui care îl răsfață și care îi pregătește cele mai bune și gustoase deserturi din lume. Deserturile simple și rapide făcute din ingrediente puține și cu multă, multă dragoste mamaie ni le pregătea chiar și atunci când era foarte obosită.

Când ni se făcea poftă de ceva dulce pastele, care erau făcute în casă, erau baza deserturilor: fidea cu lapte și scorțișoară, griș cu lapte sau paste cu brânză la cuptor (budincă de paste cu brânză). Ouăle, laptele și brânza erau nelipsite, deoarece mamaie și tataie aveau multe animale în curte: vaci și oi de la care aveam mereu lapte și brânză proaspătă, găini care ne dădeau ouăle în schimbul gărnicioarei de grâu sau porumb pe care o primeau zilnic.

Când îmi este dor de dulcele copilăriei, când eram răsfățata lu’ mamaia, pregătesc paste cu brânză la cuptor, deoarece am descoperit pastele care au gustul copilăriei mele, acestea sunt Paste Băneasa – Paste Făinoase și Produse de Morărit. Pe lângă gustul tare bun pastele Băneasa își păstrează forma chiar și după ce au fost gătite.

Rețeta este foarte simplă, nu necesită timp îndelungat de preparare sau efort și nici cunoștințe sau tehnici culinare de chef.

Sursă foto: Băneasa

Ingrediente: 500 g paste Băneasa, puteți folosi orice fel de paste doriți, cu ou sau fără ou: spaghete, macaroane, penne, farfalle sau scoici; 7 ouă; 600 gr. brânză de vacă; 150 gr de zahăr; stafide – opțional (mie îmi plac foarte mult,dar alor mei, nu!); o lingurită de coajă rasă de lămâie (puteți să înlocuiți cu esență de vaniie dacă nu aveți coajă rasă de lămâie), unt sau ulei pentru uns tava.

Mod de preparare: Fierbem pastele conform instrucțiunilor de pe pachet în apă cu sare, însă nu le fierbem în totalitate ci cu 1-2 minute mai puțin, pentru că vor continua să se gătească la cuptor. Mie îmi plac pastele din grâu dur deoarece își păstrează forma - folosesc penne rigate integrale, însă fiica mea preferă pastele Băneasa Farfalle. În timp ce pastele fierb pregătim crema de brânză: amestecăm bine ouăle cu zahărul și coaja de lămâie rasă, apoi adăugăm brânza, rasă sau pisată cu furculița, și stafidele .

Ungem tava cu ulei sau unt și asezăm în ea pastele amestecate cu crema de brănză și o dăm la cuptor pentru 40 minute sau până se rumenesc bine deasupra și dedesubt. Și asta este tot! Simplu, nu-i așa? Și foarte foarte gustos desertul! Le puteți servi reci sau calde, vor fi la fel de delicioase! Aș mânca zilnic această budincă de paste cu brânză la cuptor!

Gătește cu Băneasa cea mai bună budincă de paste fără efort! Dar puțeți prepara bunătăti pentru întreaga familie - atât măncăruri cât și deserturi - deoarece pastele din grâu dur au o culoare aurie, apetisantă și gust deosebit!

Sursă foto: Băneasa

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Care este desertul copilăriei voastre? Care este rețeta voastră preferată cu paste?